Folosirea în practică a cunoştinţelor actuale, esenţiale, referitoare la sănătate este considerată de mulţi ca fiind “treabă de femeie”. Dar femeile au deja prea multe treburi de care se ocupă: gătesc mîncare pentru toată familia, fac curăţenie, spală, îi îngrijesc pe cei bătrîni, aduc copii pe lume. Dacă locuiesc la ţară sunt cele care fac munca în cîmp, tot ele sunt cele care comercializează aceste produse alimentare la piaţă, hrănesc animalele sau dacă trăiesc la oraş merg la serviciu, la piaţă. Femeia poartă mai multe poveri.

Conducerea automobilului –
muncă de femeie ?
Dar gata! Femeia s-a săturat să mai fie casnică, ea vrea să fie şefa unui bărbat, să nu mai depindă financiar de el şi chiar să poată conduce sigură un automobil. Şi desigur pentru a-şi atinge scopul femeia apelează la diferite metode. Unii bărbaţi consideră că singura calitate absolut necesară unei femei pentru a-şi vedea visele împlinite este… aceea de-a arăta bine. Nu e nevoie să fie nici prea deşteaptă, nici prea emancipată sau să aibă idei inovatoare. Nu are nevoie nici de talentul oratoric al lui Hitler sau de viclenia lui Stalin. Să fie oare adevărat?
Dar, totuşi în ultima perioadă, au început să apară şi pe plaiurile noastre celebrele “femei emancipate” care muncesc cît zece şi sunt mîndre să afirme că nu le întreţine nimeni. Acest tip de femie a apărut, în primul rînd, datorită faptului că este imposibil ca toate femeile să aibă bărbaţi de succes. Lipsa unor calităţi fizice deosebite, lipsa unei atitudini de divă o poate face pe o femeie să încerce de a reuşi pe cont propriu. În ultimul timp observi tot mai des că femeile vor să înveţe a şofa, pentru a putea să meargă singură la serviciu, nu numaidecît însoţită de prieten sau soţ. Însă sunt capabile femeile să se descurce singure la volan ?

La 15 aprilie, curent, Ospătăria
de binefacere pentru persoanele
social-vulnerabile din or. Hînceşti
va marca 10 ani de activitate. E un
deceniu de cînd 70 persoane vin
zilnic într-un loc special amenajat,
unde îşi plîng grijile unul
altuia şi beneficiază de un prînz
cald. E unicul loc în oraş, unde
bătrîneii… «îşi dau întîlnire».

Vinerea trecută, în sala verde a Consiliului raional, a avut loc seminarul cu tema accesul la informaţie: „Pas cu pas. De la teorie la practică.” organizat de către Centru Acces Info, la care au fost prezenţi primarii, secretarii consiliilor locale, profesori şi elevi. Scopul seminarului a fost de a informa pe cei prezenţi despre legea cu privire la Secretul de stat, legea privind Accesul la informaţie, legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, legea cu privire la Secretul Comercial. Invitatul special a fost Eugen Rîbcă, reprezentant al Centrului Acces Info care a adus la cunoştinţa participanţilor cazuri concrete cînd au fost încălcate dreptul la informaţie şi cum ar trebui să evităm astfel de cazuri. A mai vorbit despre faptul cum putem obţine o informaţie oficială. „Domeniul Accesului la informaţie este fundamentul unui stat democratic şi de aceea fiecare persoană trebuie să posede astfel de cunoştinţe” În partea a doua a seminarului, participanţii au aplicat în practică cunoştinţele acumulate şi pentru eficienţă, persoanele au fost împărţite în patru grupuri, fiecare, primind ca însărcinare o situaţie pentru a depista problema, şi vedea soluţiile, aducînd diferite argumente. „A fost un seminar foarte util pentru noi, avem nevoie şi chiar suntem nespus de bucuroşi de a cunoşte aceste legi. La mine vin multe persoane care solicită anumită informaţie şi uneori îmi pun întrebarea dacă sunt eu în drept să acord o astfel de informaţie. Oare n-o să fim traşi la răspundere? Este necesar să cunoaştem astfel de informaţie. Ne vor fi de folos materialele puse la dispoziţie de către organizatori, rămîne doar să le studiem” a declarat Valentina Agaci, primarul satului Bujor.

Satul Ciuciuleni, sat mare, frumos situat între doua dealuri cu circa 8 mii persoane. În timp ce străbaţi drumurile observi unii batrîni pe la porţi asteptînd cu nerabdare să vina poştăriţa.
Bucuroşi sărmanii cînd primesc pensia încep să calculeze cum să îşi întindă nevoiile o luna întreagă.
 Matuşa Sofia primeste pensia de 10 ani şi recunoaşte că nu cheltuie bani pentru marunţişuri, dar tot nu îi ajunge pentru a se întreţine..Poarta ogrăzii bătută de vînt şi ploaie se corjeşte de vopsea şi apare treptat rugina. În curte lîngă gard stă un braţ de vreascuri uscate ca şi corjile de pîine de pe masa bătrinii. Ea a muncit o viaţă în colhoz. La moment copiii ei sînt plecaţi la muncă peste hotare şi acum cînd a ajuns la bătrîneţe a rămas singură, deoarece soţul i-a murit,stă în odaia mica şi oftează.
“Trăiesc în neajunsuri” pensia mea s-a mărit în comparaţie cu anii trecuţi, dar oricum nu ne ajunge, deoarece o dată cu ea au crescut preţurile la faina de grîu, porumb, floarea soarelui.
Batrîna se chinuie să aprindă focul şi mă roagă să îi dau ziarele de pe masa pentru a îl aprinde. În unul din ziare scrie negru pe alb, cu litere mari o hotărîre de guvern unde şeful statului susţine că este de datoria statului de a proteja persoanele de vîrsta a 3-a.

Luni am marcat sărbătoatea creştină Sfîntul Vasile Cel Mare, zi specială prin tradiţiile şi obiceiurile de iarnă. În ajun de Sfîntul Vasile, cete de colindători şi urători merg din casă-n casă cu tradiţionalul clopoţel şi improvizatul „buhai” cu urături de voie bună şi sănătate pentru noul an dedicate gospodarilor. De fapt, cu timpul, aceste tradiţii şi-au schimbat puţin din culoare şi semnificaţie.

Ce se întîmplă în prezent? Multe din aceste obiceiuri sunt ignorate de generaţia tînără. Astăzi, tineretul nu mai doreşte să meargă cu uratul, considerînd că aceasta tradiţie este puţin demodată şi umilitoare. Ei s-au modernizat într-atîta, încît au uitat că aceste tradiţii ne reprezintă, că buneii şi părinţii noştri aşteptau cu nerăbdare să vină această sărbătoare. „Eu nu merg cu uratul, ce n-am altceva de făcut… pierdere de timp… Ce am să am eu din asta? Mai bine merg la discotecă…” argumentează tînăra generaţie. Deşi de fapt, anume tinerii ar trebui să fie acei păstrători de tradiţii, care moştenind aceste valori le-ar transmite următoarelor generaţii. Dar poate un motiv care îi împiedică să meargă cu uratul este faptul că ei nu cunosc colinde şi urături, fiind preocupaţi de alte lucruri pe care le consideră mult mai importante – petrecerea timpului într-un bar, la discotecă, cazinou, internet, etc? Unii deja nu mai au timp nici pentru a însuşi ceva necesar. Desigur, nu pot generaliza, dar aceasta este marea majoritate.